.....Întîi de toate sunt OM....

Sunt oglinda părinților mei, sunt parfumul iubirii, sunt dorința de a ierta, sunt mozaicul greșelilor, sunt om.
Recunosc, adorm plângând, mă ascund și mă regăsesc printre amintiri frumoase.
Recunosc, iubesc îmbrățișările sincere, oamenii frumoși, prietenia, serile lângă cei dragi, momentele răsfățate.
Recunosc, deseori aș zace zile întregi dar încerc să-mi dau seama că a renunța nu este o soluție.
Recunosc, sunt complicată și deseori aș vrea să-ți spun lucruri de care îmi este rușine, să-ți povestesc stări și gânduri mult prea complicate.
Recunosc, îmi este dor de ce eram, ce iubeam și ce-mi doream cândva.
Recunosc, îmi este frică uneori deși știu că te am pe tine.
Recunosc, am crezut în basme, m-am visat mireasă, m-am jucat cu sentimente proprii și n-am vrut să rănesc pe cineva.
Recunosc, sunt un om cu principii sănătoase și deseori uit să mai trăiesc clipa.
Recunosc, știu să-mi asum responsabilitățile, deși acestea desenează pe chipul sufletului trăsături care nu-mi aparțin.
Recunosc, mă transform și deseori aș vrea să plec, apoi aș vrea să mă întorc și într-un final decid să rămân.
Recunosc, te-aș lua cu mine dar îmi este teamă să nu te pierd pe drum, când nesiguranța mă cucerește și am nevoie ca tu să rămâi lângă mine, deși meriți mai mult.
Recunosc, sunt egoistă când iubesc deși știu că un om nu-l poți lega de propriul tău destin.

”Buna dimineata”

E minunat cind ziua începe într-un mod neasteptat de frumos. Cind cineva  iti spune asa dintr-odata: ”buna dimineata”. Si în acel moment am impresia ca zimbetul meu a capatat statutul de ”vesnic”.

Sunt acele momente cind vreau sa dau o parte din mine sufletului drag de linga mine si in acelasi timp ma simt asa de neputincioasa. Imi string pumnii cu toata puterea si vreau ca tot ce –mi doresc in clipa ceia, sa fie tot ce trebuie sa-si doreasca si restul lumii.

  Poate sunt naiva dar….inca mai car cu mn in fiecare zi kilograme de speranta si ramasite de frica pe care le urasc atit de mult. Ma cert cu mine si imi daruiesc reprosuri, de ce iubesc, de ce depun suflet in tot ceia ce fac, de ce las iar si iar deschisa usa sufletului meu.... Mi-e frica ca realizez ca pasiunea de ieri s-a transformat astazi intr-o indiferenta cruda care ma ajuta sa  trec peste incapacitatea de a face fata loviturilor. Am ajuns sa implor ziua care urmeaza sa fie mai putin rece decit cea de azi. Duc un razboi cu mine insumi, ma cert cu sufletul din mine si inca mai sper…..

Chiar daca timpul e scurt si pretios, intotdeauna vei avea timp sa schimbi drumul in viata atunci cand cel pe care mergi deja nu te mai implineste. Intotdeauna vei avea timp sa fii TU, sa crezi, sa speri, sa doresti, sa zambesti, sa iubesti, sa visezi si sa lupti. Pentru toate acestea niciodata nu va fi prea tarziu.

P.S. Alessika asta pt tine!!!! :*

Sunt zile in care pentru a merge inainte iti trebuie sustinere .
Sunt zile in care ai nevoie de persoane sincere care sa te indrume catre drumul cel bun .
Sunt zile in care ai nevoie de un minut in liniste pentru a intelege ce este bun pentru tine .
Sunt zile in care ii alungi pe toti pentru a intelege cui ii pasa .
Sunt zile in care te relaxezi citind o carte , visezi o alta viata si incerci sa gasesti noi solutii .
Sunt zile in care nu mai speri , dar mai astepti .

Как много тех, с кем можно лечь в постель,
Как мало тех, с кем хочется проснуться…
И утром, расставаясь улыбнуться,
И помахать рукой, и улыбнуться,
И целый день, волнуясь, ждать вестей.

" De ce plâng? "
Sunt clipe în viața fiecărui om în care lacrimile picură fără sens. Sunt lacrimi neliniștite, lacrimi supărate, lacrimi îngrijorate.
Plângem când ne este dor, când ne doare, când suntem neliniștiți, când ne așteptăm la mult și primim doar un pumn în suflet, când ne despărțim de cineva drag.
Nu mi-am ascuns niciodată lacrimile deși am întâlnit persoane care consideră acest gest o

gravă slăbiciune.
Plângi pentru că ești femeie, bărbații nu plâng. - Bărbății plâng. Femeile plâng.
Ni se pare că lacrimile ne-ar putea șterge sufletul de păcate, de gânduri negre. Este de ajuns o amintiri, un vis neîmpărtășit, o rană prea dureroasă sau mult dor. Plângem. Și este atât de bine câteodată. Să renunți la curaj și să te prăbușești într-un ocean de lacrimi. Să nu te intereseze ce spun ceilalți. Tu și gândurile tale. Tu și grijile tale. Tu și curajul tău de a merge înainte.
Am învățat că nu este bine să-ți ascunzi lacrimile. Nu este bine să pari întotdeauna puternic pentru că lumea va profita, te va pune la încercare și în momentul în care vei pica, după atâta greutate, vei rămâne singur.
Dacă vrei să plângi, fă-o! Suntem oameni, suntem suflete, suntem sensibili. Și nu există medicament mai bun decât lacrimile când ne simțim obosiți, singuri și ghinioniști.

Maria Tudose