Как много тех, с кем можно лечь в постель,
Как мало тех, с кем хочется проснуться…
И утром, расставаясь улыбнуться,
И помахать рукой, и улыбнуться,
И целый день, волнуясь, ждать вестей.

" De ce plâng? "
Sunt clipe în viața fiecărui om în care lacrimile picură fără sens. Sunt lacrimi neliniștite, lacrimi supărate, lacrimi îngrijorate.
Plângem când ne este dor, când ne doare, când suntem neliniștiți, când ne așteptăm la mult și primim doar un pumn în suflet, când ne despărțim de cineva drag.
Nu mi-am ascuns niciodată lacrimile deși am întâlnit persoane care consideră acest gest o

gravă slăbiciune.
Plângi pentru că ești femeie, bărbații nu plâng. - Bărbății plâng. Femeile plâng.
Ni se pare că lacrimile ne-ar putea șterge sufletul de păcate, de gânduri negre. Este de ajuns o amintiri, un vis neîmpărtășit, o rană prea dureroasă sau mult dor. Plângem. Și este atât de bine câteodată. Să renunți la curaj și să te prăbușești într-un ocean de lacrimi. Să nu te intereseze ce spun ceilalți. Tu și gândurile tale. Tu și grijile tale. Tu și curajul tău de a merge înainte.
Am învățat că nu este bine să-ți ascunzi lacrimile. Nu este bine să pari întotdeauna puternic pentru că lumea va profita, te va pune la încercare și în momentul în care vei pica, după atâta greutate, vei rămâne singur.
Dacă vrei să plângi, fă-o! Suntem oameni, suntem suflete, suntem sensibili. Și nu există medicament mai bun decât lacrimile când ne simțim obosiți, singuri și ghinioniști.

Maria Tudose

 

 

Am crezut ca am timp

…..ca am timp sa ma vad cu cei dragi, sa le spun ce gindesc. Sa rid cu ei, sa-i ascult, sa ma asculte si doar sa fim aproape.

Dar nu am avut suficient. S-au n-am stiu eu sa-l impart frateste intre “ce trebuie” si “ce vreau”. Sau poate timpul na avut suficient timp.

Cu patru flori albe in mina, cu respiratie accelerata si cu un alt suflet indurerat am fost aseara sa-l vizitez pe bunicul meu.

Am incercat sa amin venirea acasa, apoi sa ma prefac ca am multa treaba la serviciu, sa dau vina pe norii de ploaie sau pe oboseala drumului, dar de fapt incercam sa amin sa simt pentru a nustiu cita oara golul din stomac care imi spune cit de mult imi vei lipsi.

N-am stiut sa vin la timp la tine, sa-ti sarut miinile chinuite, nu am gasit timp sa vin sa te intreb ce mai faci, ce te doare, cum suporti singuratatea... Nu am reusit nici macar sa-ti multumesc pt buna dispozitie pe care ni-o dadeai de fiecare data, nu am reusit sa-ti spunem “la multi ani” de Craciun cind iti sarbatoreai ziua de nastere si in schimb sa primim ciocolata pastrata de tine cu grija pt nepoti si stranepoti ;(. Bunicule, nu am reusit sa-ti indeplinesc dorinta de a dansa cu mn in rochie de mireasa, ceia ce ne-am dorit atit de mult..... prea devreme ai plecat.

Ai fost omul care iubea frumosul, iubea florile. De azi inainte gradina nu va mai fi ca alta data, florile nu vor mai fi atit de mirositoare iar fructele care le gaseam in gradina ta nu vor mai avea acelasi gust,

Duminica cind te-am sarutat pt ultima data m-ai rugat sa mai ramin, eu insa nu am putut pt ca urma sa plec la medic, urma sa fiu operata. Cind am iesit mi-ai zis sa fiu sanatoasa si sa vin repede acasa ;( tu insa nu m-ai asteptat. In momentul in care eram pe masa de operatie ai plecat......... cred ca mi-ai daruit anii tai de viata mie.

Pt mine intotdeauna vei ramine cel care mi-a prelungit viata, cel care mi-a oferit sansa sa traiesc si sa fiu fericita, stiu ca asta ti-ai dorit pt nepotii si stranepoteii tai.

Am sarutat florile printre lacrimi si ti 

le-am pus cu drag alaturi.