E minunat cind ziua începe într-un mod neasteptat de frumos. Cind cineva
iti spune asa dintr-odata: ”buna dimineata”. Si în acel moment am impresia ca zimbetul meu a
capatat statutul de ”vesnic”.
Sunt acele momente cind
vreau sa dau o parte din mine sufletului drag de linga mine si in acelasi timp
ma simt asa de neputincioasa. Imi string pumnii cu toata puterea si vreau ca
tot ce –mi doresc in clipa ceia, sa fie tot ce trebuie sa-si doreasca si restul
lumii.
Poate sunt naiva dar….inca mai car cu mn in
fiecare zi kilograme de speranta si ramasite de frica pe care le urasc atit de
mult. Ma cert
cu mine si imi daruiesc reprosuri, de ce iubesc, de ce depun suflet in tot ceia
ce fac, de ce las iar si iar deschisa usa sufletului meu.... Mi-e frica ca realizez ca pasiunea de ieri s-a
transformat astazi intr-o indiferenta cruda care ma ajuta sa trec peste incapacitatea de a face fata
loviturilor. Am ajuns sa implor ziua care urmeaza sa fie mai putin rece decit
cea de azi. Duc un razboi cu mine insumi, ma cert cu sufletul din mine si inca
mai sper…..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu