Femeia din statie…..

Era duminica, impreuna cu prietena mea T, stateam in statie si asteptam autobusul pentru a merge la Bacioi. La ceva timp dupa noi in statie a venit o femeie.  Nu era femeie cu frumusete de vitrina. Era femeia de la tara "femeia la cratita", "femeia-nevasta", "femeia-mama", femeia care plange pana i se umfla ochii si-apoi rad, care cad si se ridica fara o mana de sprijin, femei care pleaca in cautarea unui drum, femeile care nu stiu sa fie altfel decat femei. Chiar si atunci plingea….de durere…..

Avea un chip care imi aducea aminte de o actrita musulmana. Tenul masliniu, ars de fierbinteala soarelui... parul ud de la siroaiele de transpiratie care-i inundau corpul, ochii caprui evidentiati, tradau oboseala zilei si starea in care se afla femeia. Nustiu daca reusesc acuma sa redau in cuvinte cit de rau se simtea femeia. Am incercat sa chemam ambulanta, dar ea a insistat sa-l chemam pe sotul ei de-acasa poate din motiv ca stia ce  vor spune medicii iar: “dute acasa , ca la matale e totul bine, esti sanatoasa tun….”

Era slabita… Ii tremura tot corpul, miinile incercau neputincioase sa ridice sticluta cu apa din care vroia sa sorbeasca un strop de apa. Vazind incercarile ei fara nici-un rezultat de a bea apa din sticla pe care o avea, ne-am apropiat ca so intrebam daca are nevoie de ajutor.

Femeia a bolborosit ceva insa nu prea am inteles….se simtea prea rau ca sa fie in stare sa ne dea noua explicatii. I-am dat apa….am ajutat-o sa sa bea si pentru o clipa aveam impresia ca si-a revenit putin. In acele clipe a reusit sa ne spuna ce se intimpla cu ea. Venea de la asa zisul “spital de Urgenta”….” Ma luat dimineata ambulanta de acasa…m-au dus la spital si acolo am dat careva analize….medicii mi-au pus doua injectii si au spus sa merg acasa ca ei nu au locuri ca sa ma interneze”…..stateam toti cu ochii ca cepele in jurul ei, ingroziti de ceia ce spunea ea. L-am sunat pe sotul ei si el ne-a rugat so ducem in sat ca el o va intilni acolo…nu puteam face altceva decit ceea ce ne-a spus ea. Am urcat-o in autobus, dar mai mare frica ca atunci nu cred ca am avut. Era aproape un om mort….statea citeva minute linistita si brusc incepea sa geama de durere, se tira ca sarpele insa nici in ruptul capului nu vroia sa o ducem la spital.

Am ajuns in sat, acolo sotul ei a luat-o si impreuna se indreptau spre punctul medical din sat, cel putin asa ar fi trebuit sa faca pentru ca in starea in care era femeia nu cred ca sotul avea cum sa mearga linistit acasa. Am petrecut-o cu privirea pina nu se mai zarea….

S-a apropiat o doamna de noi si ne-a  intrebat toate detaliile…unde am gasit femeia, ce o doare si multe alte intrebari ….ca la sfarsi sa imi ceara numarul de telefon ca sa dau declaratii in cazul in care acest caz va ajunge ceva mai departe. I-am dat numarul fara sa ezit, nustiu de ce dar eram sigura ca n-o sa ma mai sune…..asa a fost insa pina intr-o zi cind am gasit pe telefonul meu un apel nepreluat de la un numar strain, nu il aveam inregistrat. Am sunat la acel numar si dupa citeva bipuri am auzit un glas trist de femeie. S-a prezentat ca fiind “femeia careia i-ai dat numarul tau pt a te chema sa depui marturie”. Mi-am dat seama despre cine era vorba…nu am tras mare atentie la faptul ca era foarte trista, nu am asteptat macar sa imi spuna pentru ce ma sunase defapt, ca eu o luasem la intrebari despre femeia pe care o ajutaseram cu T, unde este acuma? cum se simte? Si-a revenit?........a tacut citeva clipe si imi zice: “ Ea a murit……..trei zile dupa intimpalrea de la statie”

Am ramas fara cuvinte……..chiar daca as fi gasit ceva sa  spun ar fi fost de prisos….Doamna care venea de la spitalul de urgenta, a murit……”se pare ca de prea multa atentie si responsabili tate din partea medicilor”........ 

Ma simt oarecum vinovata, poate nu ar fi trebuit so ascult atunci si sa chem totusi ambulanta, poate era inca in viata daca medicii faceau ceva pentru a o salva.....