Ne minţim unii pe alţii, în doze diferite, zilnic. Uneori ajungem să ne minţim pentru că sistematic suntem alimentaţi de minciuna altora. Nici măcar nu căutăm adevărul sau nici nu bănuim că suntem minţiţi. Ne convinge ceea ce ni se spune.

Cei mai mari mincinoşi suntem chiar noi înşine. Este, pînă la urmă, o minciună din iubire. De sine, evident.

Pe alţii ne supărăm, pe noi nu prea. Suntem mult mai puţin înclinaţi să ne îndoim de noi înşine. De multe ori regretele se nasc din felul în care ne-am minţit pe noi înşine.”

Cu Timpul...

“Dupa un anumit timp, omul invata sa perceapa diferenta subtila intre a sustine o mana si a inlantui un suflet, si invata ca dragostea nu inseamna a te culca cu cineva, si a avea pe cineva alaturi nu e sinonim cu starea de siguranta, si asa, omul incepe sa invete…

Ca saruturile nu sunt contracte si cadourile nu sunt promisiuni, si asa omul incepe sa-si accepte caderile cu capul sus si ochii larg deschisi, si invata sa-si construiasca toate drumurile bazate pe astazi si acum pentru ca terenul lui “maine” este prea nesigur pentru a face planuri … si viitorul are mai mereu o multime de variante care se opresc insa la jumatatea drumului.

Si dupa un timp, omul invata ca – daca e prea mult – pana si caldura cea datatoare de viata a soarelui, arde si calcineaza. Asa ca incepe sa-si planteze propria gradina si-si impodobeste propriul suflet, in loc sa mai astepte ca altcineva sa-i aduca flori, si invata ca intr-adevar poate suporta, ca intr-adevar are forta, ca intr-adevar e valoros, si omul invata si invata … si cu fiece zi invata.

Cu timpul inveti ca a sta alaturi de cineva pentru ca iti ofera un viitor mai bun, inseamna ca mai devreme sau mai tarziu vei dori sa te intorci la trecut.

Cu timpul intelegi ca doar cel care e capabil sa te iubeasca cu defectele tale, fara a pretinde sa te schimbe, iti poate aduce toata fericirea pe care ti-o doresti.

Iti dai seama cu timpul ca daca esti alaturi de aceasta persoana doar pentru a-ti intovarasi singuratatea, in mod inexorabil vei ajunge sa nu mai vrei sa o vezi.

Ajungi cu timpul sa intelegi ca adevaratii prieteni sunt numarati, si ca cel care nu lupta pentru ei, mai devreme sau mai tarziu se va vedea inconjurat doar de false prietenii.

Cu timpul inveti ca vorbele spuse intr-un moment de manie, pot continua tot restul vietii sa faca rau celui ranit.

Cu timpul inveti ca a scuza e ceva ce poate face oricine, dar ca a ierta, de asta sunt capabile doar sufletele cu adevarat mari.

Cu timpul intelegi ca daca ai ranit grav un prieten, e foarte probabil ca niciodata prietenia nu va mai fi la aceeasi intensitate.

Cu timpul iti dai seama ca desi poti fi fericit cu prietenii tai, intr-o buna zi vei plange dupa cei pe care i-ai lasat sa plece.

Cu timpul iti dai seama ca fiecare experienta traita alaturi de fiecare fiinta nu se va mai repeta niciodata.

Cu timpul iti dai seama ca cel care umileste sau dispretuieste o fiinta umana, mai devreme sau mai tarziu va suferi aceleasi umilinte si dispret, dar multiplicate, ridicate la patrat.

Cu timpul inveti ca grabind sau fortand lucrurile sa se petreaca, asta va determina ca in final, ele sa nu mai fie asa cum sperai.

Cu timpul iti dai seama ca in realitate, cel mai bun nu era viitorul, ci momentul pe care-l traiai exact in acel moment.

Cu timpul vei vedea ca – desi te simti fericit cu cei care-ti sunt imprejur – iti vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine si acum s-au dus si nu mai sunt…

Cu timpul vei invata ca incercand sa ierti sau sa ceri iertare, sa spui ca iubesti, sa spui ca ti-e dor, sa spui ca ai nevoie, sa spui ca vrei sa fii prieten, dinaintea unui mormant, nu mai are nici un sens.

Dar din pacate, toate se invata doar cu timpul…”

(Jorge Luis Borges )

Dupa o "lungutza" perioada de offline pe blog, iata k am  revenit......Este un Omuletz care asteapta de citeva luni sa-mi indeplinesc asa zisa "promisiune" de a reda senzatiile primului zbor......fantastic......extraordinar, genial si mirific.....

Deci.....Experienta primului zbor a venit cu mai multe probleme decat restul. In primul rand, trebuia sa invat exact ce trebuia sa fac la aeroport. Sunt doua etape prin care trebuia sa trecem pana sa ne urcam in avion. Prima este cea de check in, care presupune prezentarea la un anumit ghiseu pentru a-ti declara bagajele si pentru a primi inca un tichet de zbor. Cu furnicute in stomac, emotii de toate culorile si undeva poate si dorinta de a nu mai pleca nicaieri, eu impreuna cu colega mea ne-am apropiat de ghiseul numarul 4, am facut check in- ul, am lasat bagajele si ne-am intors fiecare la cei dragi care venise sa ne petreaca....dupa zimbet, vin si lacrimile….peste fiecare trei minute operatorii anuntau, cursa Chisinau-Verona incheie imbarcarea….toata lumea plinge, toata lumea se imbratiseaza de ramas bun….eu insa….departe de toate astea….nici pina acuma nu pot sa imi dau seama ce simteam in acele momente…un lucru stiu sigur, eram preocupata de un singur lucru, care defapt ma deranja de multa vreme…nu puteam sa-mi explic cum naiba stau "aratarile " alea uriase din metal, super greoaie , in aer...Imi statea in fata ochilor momentul dezlipirii de la pamint si ma apuca groaza, imi veneau in cap tot felul de prostii....:d...acuma pare amuzant, atunci insa as fi dat orice ca sa trec peste asta, nustiu cum si in ce mod doar ca sa nu vad, sa nu simt zborul....Ta Daaaammmmm......inima-n dinti, pastilele de valeriana baute, toate rugaciunile pe care le stiam le-am repetat de citeva ori si GO spre avion. Am urcat in avion, prima senzatie cind am intrat in salonul avionului....”AUTOBUSUL CU RUTA Chisinau – Primorsk” ......:D:D:D:D:D.....Ne-am asezat, am cuplat centurile de siguranta si asteptam momentul.....cind au pornit motoarele avionului, inima s-a facut cit un fir de nisip....imi tremurau genunchii, nu stiu de la ce, ori emotii foarte foarte foarte mari ori pista de decolare era accidentata...:D in Fine....cu mare grija, pilotul a ridicat in sfirsit uriasa bucata de fier de la pamint.....s-a ridicat un nod in git, nu puteam nici sa vb, nu puteam nici sa respir normal....am inchis ochii si astemptam sa se intimple ceva, la un moment dat, am auzit-o pe Natasa.....”Diana , nu te teme....gata ne-am ridicat.....”........:D:D:D:D:D......Zborul a decurs bine, fara turbulentza.....priveliste de neuitat....tin sa recunosc ca pina la 21 de ani, o frumusete mai mare nu am vazut, cit nu as incerca nu pot sa redau in cuvinte. EXTRAORDINAAAAARRR.......am avut ceva probleme la aterizare, frica + emotii + senzatiile create de aterizarea propriu zisa.....dar pe linga ceea ce am vazut in timpul zborului, asta era mai putin de 0.....a fost fantastic.....

 Despre asta si zborul cind am revenit in tara , revin cu detalii, acuma am treaba.......:*