Mi'am creat un nou °folder°.....:(

Tristetea este acel ceva care ne viziteaza cu mult mai des decit ar trebui, transformindu-ne in niste nostalgici usor patetici ce suspina pentru nu stiu ce. Zilele astea am si eu parte de astfel de oaspete. A venit cu sau fara motiv  si nu trece cind vreau eu, ci numai cind vrea ea, astfel ca o banuiesc a fi cu mult mai mut decit un biet sentiment, ci mai degraba un soi de virus inca neidentificat de midicina moderna. Astfel am ajuns sa constat ca tristetea poate fi molipsitoare, precum cascatul. Este fara doar si poate frustrant, insa n-ai ce-i face. E greu atunci cind ma trezesc de dimineata gata trista; nici macar mirosul de cafea nu ma mai incinta, si am mari sanse sa ramin “botoasa” o zi intreaga. De obicei o plimbare sau o ciocolata :D mai indulcesc din amar (nu si in cazul meu :( ….sunt la serviciu si aici ramin pina se face ora 18.00 :(
Dimineata era innorat, acuma am ajuns sa simt povara soarelui, sau poate eliberarea pe care mi-o promite.  Ma simt vulnerabila si slabita, de parca e prea mica cantitate de aer.

Ar fi fost fain daca tristetea mea ar fi un folder  ce ar contine documente, poze si filmulete, bine organizate, usor accesibile. Uneori imi vine sa il sterg cu totul, insa stiu prea bine ca daca as face-o asta ar fi cu mult mai grav. Nu de alta, dar tristetea fara lumea ei devine inerta, insa nu mai putin dureroasa. Folderul asta e pretios, poate chiar mai valoros decit cel cu momentele de fericire - imi aduc aminte permanent ca sunt supusa greselii, ca nu toate se petrec dupa vointa mea, ca universul meu este periculos de dependent de lucruri din afara asupra carora nu am nici umbra de putere.

Cind se aduna prea multa tristete lasa urme, ca niste cicatrici pe dinauntru care te maninca si nu te poti scarpina. E frustrant, insa in timp senzatia dispare, si uit de ea pina la urmatoarea tristete. Nu mai lupt cu tristetile mele de mult, pentru ca am inteles ca e mult mai bine sa le las in voia lor. Cum spuneam, nu te poti lupta cu o viroza, nu va trece mai repede. Macar tristetea nu te obliga la antibiotice, ceea ce tot e ceva J Daca vine, ridic din umeri si merg mai departe, constienta ca nu am prea mare lucru de facut. Daca pentru depresie s-a inventat tratament, tristetea trebuie dusa pe picioare, pastrind speranta ca pina la urma va trece. Iar cind trece, trece - ca si cum nici nu ar fi existat vreodata…..Si la mine va trece…. :P