"S-au cunoscut intr-un caiet; ea era pe pagina din stanga, iar el pe pagina din dreapta. Cerc era desenata, ba chiar avea si doua raze care-i luminau chipul ca intr-un zambet. Era perfecta, caci fusese facuta cu compasul si cu un creion negru foarte sigur pe el, care a decis ca ea sa fie un cerc-femeie, fiindca avea atatea calitati subtile... Cand creionul a inceput sa treaca razant pe langa rigla ca sa deseneze cubul, Cerc privea cu rasuflarea taiata la perfectiunea unghiurilor, la multitudinea de laturi, la simetria senzuala si abia astepta sa vada cine e. Cand Cub a fost gata si privirile li s-au intalnit, foile albe au tremurat, caci ei erau mult prea perfecti ca sa se deformeze. Cub, dezmeticit, s-a uitat imprejur si a dat cu ochii de Cerc. O, Doamne, cat era de frumoasa! Ce simplitate si ce desavarsire! Ce perfecta armonie! ... I-a venit asa, fara sa-si poata prelungi vreo latura, sa mangaie rotunjimea, pe dinauntru, pe dinafara... Cand a realizat cat erau de diferiti, Cub s-a intristat, dar nimic din sentimentele lui nu putea fi vazut din afara, poate doar cand vreuna din laturi se inrosea de sfiala. Doar Cerc parea sa dea din raze ca o faptura indragostita, de cate ori era privita...
Prima oara cand s-a inchis caietul si s-au trezit lipiti strans unul de altul, fata in fata, li s-a taiat respiratia. Cub a vrut sa o ia in brate, dar Cerc nu stia cum sa-l cuprinda. Nici Cub nu era foarte sigur ca ar fi putut sa-si desfaca laturile, asa, dintr-odata, dar dupa cateva ore petrecute impreuna a stiut ca asta pot invata doar unul de la altul. Cand erau rasfoiti si lasati cu caietul deschis chiar la paginile lor, erau atat de tristi si atat de singuri... Li se facea un dor cumplit si, oricat s-ar fi iubit, stiau ca niciunul dintre ei nu putea inchide caietul, mereu depindea de altcineva ca ei doi sa fie fericiti...
Intr-o zi, Cub s-a inspaimantat la gandul ca una dintre foi ar putea fi rupta din caiet, ca sa devina avion, cum i se intamplase unui prieten de-al lui. Habar n-avea ca si Cerc se framanta cu aceleasi ganduri negre, fiind si mai speriata de radiera cu care-i stersesera prima raza...
Zile in sir, cand caietul nu se deschidea deloc, erau atat de fericiti in lumea lor, in dragostea lor ce era in pericol doar cand se afla in mainile altora... Cub si Cerc incepusera sa-si faca planuri impreuna. Se gandeau chiar sa renunte la perfectiune si sa se transforme amandoi intr-un banal triunghi. Se rusinau de acest gand, dar erau excitati de ideea ca ar putea sa faca impreuna o latura numai a lor, chiar daca n-ar fi avut nici o linie curba, ca mama, ci doar linii drepte si unghiuri, ca tata.
Invatasera sa se imbratiseze, chiar daca, matematic vorbind, parea imposibil. Cerc intra in Cub toata, se pierdea in bratele lui si aveau senzatia ca nimic nu-i mai poate desparti. Intr-o zi, paginile s-au desfacut si creionul mazgalea hartia cu niste desene mici, imperfecte, inghesuite, barfitoare si vulgare. Cub si Cerc au tras o spaima groaznica, dar au scapat de mazgaleala. In schimb, din ziua aceea au trebuit sa suporte rautatile si mizeriile figurilor imperfecte, care radeau de iubirea lor si ii deranjau cu o curiozitate sinistra, voiau sa stie in fiecare moment ce fac, ce-si spun, cum dorm imbratisati, pe ce latura, cum intra Cub in Cerc si Cerc in Cub. Devenisera de nesuportat, pe masura ce Cerc si Cub se iubeau tot mai mult. Creaturile mazgalite in josul paginii erau tot mai stridente si mai ticaloase, iar Cub si Cerc si-au dat seama ca nu pot rezista asa. Si, intr-o zi cand se prefaceau ca dorm ca sa-si vada si mazgaliturile de viata lor, au decis sa fuga, ca sa-si apere iubirea. Sa se deghizeze chiar si intr-o caricatura, numai sa plece de langa mazgalelile acelea, ca sa-si traiasca linistiti, milimetric, povestea de iubire. Cub a desfacut patru linii pe furis si cu una a luat-o pe Cerc de mana, din cealalta i-a facut o sarma, ca sa treaca pe pagina lui, cu inca una s-a agatat de o margine de caiet si din ultima si-a facut o sabie, pentru ce avea sa urmeze, daca avea sa li se impotriveasca si altcineva. Cerc a plecat cu inima sfasiata nu de dorul paginii pe care se nascuse, ci pentru ca a vazut cu ochii ei cum Cub s-a automutilat pentru iubirea lor, cum si-a pierdut intr-o clipa perfectiunea de dragul ei.
Atat de tulburata si totusi atat de fericita, Cerc a sarit bucuroasa de la inaltimea mesei, dorindu-si cu disperare sa se indoaie, ca sa nu-i mai fie povara si sa aiba si ea macar un unghi. In cadere, s-a indoit si a devenit un oval stramb, cu o latura aproape dreapta. Vrand s-o salveze la timp, Cub s-a aruncat dupa ea si i-au mai sarit trei laturi. Nu mai semana a nimic, dar chiar si asa, redus la o forma necunoscuta, Cub o iubea pe Cerc, iar Cerc avea inca raze sa zambeasca a fericire. Formele ii ajutasera doar sa se descopere, dar iubirea se asternuse din alte motive si ramasese acolo pentru ca motivele ramasesera indestructibile.
Nu le-a luat mult sa se transforme in triunghiul la care visasera si sa realizeze cat de putin le trebuie ca sa fie fericiti si cat de posibila e iubirea care nu are forme si reguli, ci fiori, sentimente, vise, curaj... "
Prima oara cand s-a inchis caietul si s-au trezit lipiti strans unul de altul, fata in fata, li s-a taiat respiratia. Cub a vrut sa o ia in brate, dar Cerc nu stia cum sa-l cuprinda. Nici Cub nu era foarte sigur ca ar fi putut sa-si desfaca laturile, asa, dintr-odata, dar dupa cateva ore petrecute impreuna a stiut ca asta pot invata doar unul de la altul. Cand erau rasfoiti si lasati cu caietul deschis chiar la paginile lor, erau atat de tristi si atat de singuri... Li se facea un dor cumplit si, oricat s-ar fi iubit, stiau ca niciunul dintre ei nu putea inchide caietul, mereu depindea de altcineva ca ei doi sa fie fericiti...
Intr-o zi, Cub s-a inspaimantat la gandul ca una dintre foi ar putea fi rupta din caiet, ca sa devina avion, cum i se intamplase unui prieten de-al lui. Habar n-avea ca si Cerc se framanta cu aceleasi ganduri negre, fiind si mai speriata de radiera cu care-i stersesera prima raza...
Zile in sir, cand caietul nu se deschidea deloc, erau atat de fericiti in lumea lor, in dragostea lor ce era in pericol doar cand se afla in mainile altora... Cub si Cerc incepusera sa-si faca planuri impreuna. Se gandeau chiar sa renunte la perfectiune si sa se transforme amandoi intr-un banal triunghi. Se rusinau de acest gand, dar erau excitati de ideea ca ar putea sa faca impreuna o latura numai a lor, chiar daca n-ar fi avut nici o linie curba, ca mama, ci doar linii drepte si unghiuri, ca tata.
Invatasera sa se imbratiseze, chiar daca, matematic vorbind, parea imposibil. Cerc intra in Cub toata, se pierdea in bratele lui si aveau senzatia ca nimic nu-i mai poate desparti. Intr-o zi, paginile s-au desfacut si creionul mazgalea hartia cu niste desene mici, imperfecte, inghesuite, barfitoare si vulgare. Cub si Cerc au tras o spaima groaznica, dar au scapat de mazgaleala. In schimb, din ziua aceea au trebuit sa suporte rautatile si mizeriile figurilor imperfecte, care radeau de iubirea lor si ii deranjau cu o curiozitate sinistra, voiau sa stie in fiecare moment ce fac, ce-si spun, cum dorm imbratisati, pe ce latura, cum intra Cub in Cerc si Cerc in Cub. Devenisera de nesuportat, pe masura ce Cerc si Cub se iubeau tot mai mult. Creaturile mazgalite in josul paginii erau tot mai stridente si mai ticaloase, iar Cub si Cerc si-au dat seama ca nu pot rezista asa. Si, intr-o zi cand se prefaceau ca dorm ca sa-si vada si mazgaliturile de viata lor, au decis sa fuga, ca sa-si apere iubirea. Sa se deghizeze chiar si intr-o caricatura, numai sa plece de langa mazgalelile acelea, ca sa-si traiasca linistiti, milimetric, povestea de iubire. Cub a desfacut patru linii pe furis si cu una a luat-o pe Cerc de mana, din cealalta i-a facut o sarma, ca sa treaca pe pagina lui, cu inca una s-a agatat de o margine de caiet si din ultima si-a facut o sabie, pentru ce avea sa urmeze, daca avea sa li se impotriveasca si altcineva. Cerc a plecat cu inima sfasiata nu de dorul paginii pe care se nascuse, ci pentru ca a vazut cu ochii ei cum Cub s-a automutilat pentru iubirea lor, cum si-a pierdut intr-o clipa perfectiunea de dragul ei.
Atat de tulburata si totusi atat de fericita, Cerc a sarit bucuroasa de la inaltimea mesei, dorindu-si cu disperare sa se indoaie, ca sa nu-i mai fie povara si sa aiba si ea macar un unghi. In cadere, s-a indoit si a devenit un oval stramb, cu o latura aproape dreapta. Vrand s-o salveze la timp, Cub s-a aruncat dupa ea si i-au mai sarit trei laturi. Nu mai semana a nimic, dar chiar si asa, redus la o forma necunoscuta, Cub o iubea pe Cerc, iar Cerc avea inca raze sa zambeasca a fericire. Formele ii ajutasera doar sa se descopere, dar iubirea se asternuse din alte motive si ramasese acolo pentru ca motivele ramasesera indestructibile.
Nu le-a luat mult sa se transforme in triunghiul la care visasera si sa realizeze cat de putin le trebuie ca sa fie fericiti si cat de posibila e iubirea care nu are forme si reguli, ci fiori, sentimente, vise, curaj... "
( "Intreaba-ma orice" de Mihaela Radulescu) o carte extraordinara
